ALERTĂ INTERPOL în 190 de ţari. Un băieţel de 6 ani, GRAV BOLNAV, furat de părinţi din spital
Interpolul a lansat o alertă în 190 de ţări pentru găsirea unui băieţel răpit de către părinţii săi dintr-un spital din Marea Britanie. Copilul de şase ani a fost operat pentru înlăturarea unei tumori pe creier, iar şansele sale de supravieţuire sunt minime, în lipsa tratamentului de specialitate. Medicii spun că familia a întrerupt tratamentul micuţului din motive religioase.
Copilul a fost luat din spital cu permisiunea personalului medical, care a început să se îngrijoreze când familia nu l-a adus înapoi şi nu a mai răspuns la telefon. Micuţul numit Ashya era conectat la un aparat care îi asigura hrana şi care funcţiona pe bază de baterii. Dacă nu primeşte îngrijiri medicale urgente sau i se administrează un tratament greşit, viaţa lui va fi pusă în pericol, spun medicii.
Copilul ar trebui să primească îngrijiri medicale, dar acum am ajuns în cea de-a treia zi a eforturilor internaţionale menite să îi găsească pe copil şi pe membrii familiei sale.
Familia, care mai are şase copii, a fost văzută la un punct de trecere cu feribotul în Franţa. Potrivit celor care coordonează ancheta, părinţii micuţului s-ar fi ascuns în Spania.
"Echipele noastre muncesc zi şi noapte alături de colegii din Franţa şi Spania. Potrivit informaţiilor noastre, familia se îndreaptă către Spania, iar căutările noastre se concentrează în regiunea Marbella. Familia are legături strânse cu oameni din acea regiune", spun autorităţile.
Potrivit presei britanice, părinţii nu au vrut că fiul lor să mai fie îngrijit din cauza convingerilor religioase. Aceştia fac parte din secta Martorii lui Iehova şi refuză transfuziile de sânge.