MENIU

Alain Delon se va sinucide - Actorul va fi eutanasiat la vârsta de 86 de ani - Anunțul făcut de fiul său

Alain Delon

Unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori francezi din toate timpurile, Alain Delon, în vârstă de 86 de ani, vrea să recurgă la eutanasiere.  

Anunțul a fost făcut de fiul său, Anthony, care a dezvăluit că tatăl său i-ar fi cerut să promită că îl va însoți până la capăt, dacă ar decide să moară. Cunoscutul actor francez locuiește în Elveția încă din 1978, o țară unde „sfârșitul vieții” este legal.

De altfel, Delon a mai declarat în repetate rânduri că este în favoarea morţii asistate şi a sugerat că a făcut demersuri în acest sens. „Are dreptul să plece în liniște”, a mai adăugat fiul său, Anthony.

Anthony a dezvăluit, într-un interviu acordat unei publicații franceze, că Alain Delon i-a cerut să-i promită că îl va ajuta să urmeze pașii necesari sinuciderii asistate atunci când va sosi vremea. Potrivit bărbatului, Alain Delon a fost foarte afectat de moartea fostei sale soții, Nathalie Delon, iar întreaga viața i s-a schimbat după ce aceasta a murit în cursul anului trecut. 

„Este adevărat: mi-a cerut să fac asta şi am acceptat. Tatăl meu a fost marcat de moartea mamei. A fost impresionat de felul în care am avut grijă de ea, însoţind-o până la capăt. Ea hotărâse să moară aşa cum trăise, adică alegând mereu, şi alesese eutanasierea. Din fericire, nu s-a recurs la procedură. Spun din fericire pentru că totul era gata, aveam totul pregătit, dar ştiu că ar fi fost greu să o ţin de mână şi să o văd fără viaţă. Deci nu spun că ultima noapte a fost uşoară, dar ultimele ore au fost uşoare pentru că a plecat în pace”, a declarat Anthony. 

Mai multe articole despre:
alain delon sinucidere eutanasiere