Ai jucat vreodată Solitaire? Sigur nu ştii, însă, motivul ascuns pentru care a fost inventat
În lumea întreagă se joacă zilnic poate miliarde de partide Solitaire, însă, în afară de aspectul său pur ludic, jocul îndeplinește și o funcție pedagogică.
Celebrul joc de cărți, preinstalat pe majoritatea calculatoarelor care funcționează cu Windows, a fost creat pentru a învăța utilizatorii să folosească mouse-ul. Softul a fost pus la punct în 1989 pentru Windows 3 (unde exista deja Minesweepper), scrie Agerpres.
Inspirat din jocul tradițional, Solitaire constă în aranjarea a patru coloane de cărți, fiecare de aceeași culoare, de la rege la as, trecând printr-o grămadă de piese. Acest lucru se face prin recurgerea la click dreapta, click stânga și la rotița de alunecare a glisorului.
Jocul a fost dezvoltat de un stagiar american, Wes Cherry, care se pare că nu a primit niciun drept pentru creația sa, în pofida celor 4 milioane de copii vândute din primul an.