A descoperit că mama lui are un amant și a venit cu un plan incredibil. Ce a făcut micuțul
O femeie se plictisise de relația cu soțul său, așa că a decis să aibă o aventură. De fiecare dată când soțul ei pleca la muncă, pe la ea venea un bărbat.
Într-o zi, în joacă, băiețelul de 9 ani s-a ascuns în dulapul mamei. Tatăl ajunge mai devreme acasă, așa că femeia își convinge amantul să se înghesuie în șifonier, neștiind că micuțul se afla acolo.
Acolo, cei doi poartă o discuție amiabilă, la sfârșitul căreia puștiul îi vinde bărbatului o bâtă de baseball. După câteva săptămâni, a avut loc aceeași întâmplare iar băiatul și amantul mamei ajung din nou împreună în dulap. De data aceasta, copilul reușește să-i vândă mănușa de baseball.
Câteva zile mai târziu, tatăl spune băiețelului: ”Ia-ți bâta și mănușa de baseball să ne jucăm puțin afară”. ”Nu pot, le-am vândut”, îi răspunde băiețelul. Când află cât a cerut pe ele, tatăl rămâne uimit și decide să își ducă fiul la biserică pentru a se spovedi.
Cei doi merg la biserică, iar tatăl îl convinge pe micuț să intre în camera de spovedanie. Copilul închide ușa după el și spune: ”Părinte, este întuneric aici”. De dincolo se aude o voce gravă: ”Nu începe iar cu aceleași prostii”.