A cumpărat o vedere veche de pe Internet. Când a citit ce scria pe spatele ei, a înmărmurit!
Un bărbat din Marea Britanie a avut o surpriză incredibilă, după ce a cumpărat de pe un site o vedere veche, pentru colecţia lui.
Colin Mann a fost întotdeauna pasionat de istorie şi fotografii vechi. Aşadar, recent, când a găsit pe un site o vedere veche de vânzare a cumpărat-o imediat.
Când a primit-o acasă şi a citit mesajul de pe spatele acesteia, a avut însă parte de o surpriză emoţionantă. Respectiva vedere fusese trimisă chiar de mama lui, în timpul unei vacanţe de vară, pe când ea avea circa nouă ani, scrie The Sun.
"Dragă unchiule Andy, Mă simt foarte bine aici, iar vremea este foarte frumoasă. Sper că şi tu te vei simţi bine săptămâna viitoare. Cu dragoste, Elsie", scria pe spatele vederii.
Britanicul spune acum că nu ştie care a fost "traseul" vederii până a ajuns în mâinile lui, dar cert este că întâmplarea l-a emoţionat foarte mult.
"Când mi-am dat seama cine e expeditorul ei, mi s-a pus un nod în gât. Care erau şansele să se întâmple aşa ceva?", a spus el.
Mama lui Colin a murit în 2001, la vârsta de 73 de ani.