A aflat că l-a înşelat, așa că i-a făcut iubitei un "cadou" pe care o să-l ţină minte toată viaţa - VIDEO
După ce a aflat că a fost înşelat, un tânăr a cărui identitate nu a fost făcută publică i-a făcut iubitei un cadou pe care cu siguranţă aceasta nu-l va uita tot restul vieţii!
Într-un filmuleţ postat pe Internet se vede cum o tânără legată la ochi este condusă prin casă de către iubitul său, în timp ce i se cântă "La mulţi ani!". Mai mult, tânărul îi tot spune să nu tragă cu ochiul.
La un moment dat, cei doi intră în camera în care se afla marea surpriză! Şi ce mai surpriză! Când şi-a dat jos prosopul de la ochi, tânăra a văzut în mijlocul camerei mai multe cutii de carton în care erau strânse toate lucrurile sale. Evident, asta însemna că trebuia să şi le ia şi să plece din casă.
Şocată de ce văzuse, aceasta şi-a întrebat iubitul ce se întâmplă. "Am făcut-o pentru că te-am prins în timp ce mă înşelai cu altul!", i-a spus acesta.
Imaginile nu mai au nevoie de niciun comentariu.