6 august, Schimbarea la Față a Domnului. Rugăciune pentru împlinirea dorințelor
Schimbarea la Față a Domnului 2021. În fiecare an, pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, care are drept semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.
Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III. În calendar ortodox 2021, ziua este însemnată cu cruce roșie pe data de 6 august.
Schimbarea la Față a Domnului – Rugăciune pentru împlinirea dorințelor
„Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi. La ceas de mare sărbătoare, te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu. Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar.
Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință (numește dorința). Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie”. Amin.
Sărbătoarea este prăznuită în Postul Sfintei Marii, dar în această zi se face dezlegare la pește pentru bucuria praznicului. Schimbarea la Față a Domnului 2021 – Tradiții și superstiții Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional, sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului marchează începutul toamnei. De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată;
Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească.
Citește continuarea aici