Zi decisivă pentru Paul de România: instanța din Franța, așteptată să ia o decizie privind EXTRĂDAREA
Zi decisivă pentru soarta lui Paul de România. Judecătorii din Franța decid dacă îl extrădează sau nu. Prințul fugar are de ispășit un an de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a unor mari terenuri în nordul Bucureștiului. Iar în timp ce Paul de România vrea să revendice proprietățile asupra cărora nu are niciun drept, prejudiciul pe care l-a adus statului a ajuns la aproape 145 de milioane de euro.
Paul Lambrino refuză să se întoarcă în țară și asta pentru că ar fi persecutat de justișia din România. Magistrații din Franța vor fi cei care vor lua decizia dacă acesta va executa pedeapsa în penitenciarul din țara noastră.
Paul de România a fost condamnat definitiv pentru că în perioada 2006-2013 ar fi fost implicat într-o schemă de revendicare ilegală a Pădurii Snagov, dar și a Fermei Băneasa. În acel dosar au fost condamnate 18 persoane. Prejudiciul total se ridică la 145 de milioane de euro.
Verdictul definitiv a fost dat în anul 2020. Vorbim despre închisoare cu executare pentru o perioadă de 3 ani și 4 luni, însă la acea vreme el deja se afla în Franța, unde a și fost arestat pentru o perioadă de 3 luni, după care a fost lăsat în libertate.