MENIU

Un renumit chirurg din România a fost condamnat la închisoare. Ce ilegalități a făcut medicul

Dr. Marian Gașpar, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi din Timișoara și un nume respectat în chirurgia cardiovasculară din vestul țării, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

 Sentința vine în urma unei anchete ce a scos la iveală faptul că medicul primea bani de la pacienți, fără justificare legală. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată în termen de zece zile.

Confiscarea banilor nejustificați

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a decis confiscarea unei sume importante de bani, aproximativ 250.000 de euro, pe care Dr. Gașpar i-a deținut în conturi fără a putea dovedi proveniența lor. În motivarea sentinței, judecătorii au menționat că, deși medicul și-a recunoscut faptele, acesta nu a demonstrat vreun semn de regret sau conștientizare a gravității lor.

În urmă cu doi ani, Dr. Gașpar a fost surprins în flagrant de autorități în cabinetul său de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Investigația a fost declanșată de plângerea unui pacient căruia i s-au solicitat o mie de euro pentru o intervenție chirurgicală. Timp de o săptămână, medicul a fost monitorizat și, potrivit procurorilor, a primit bani de șapte ori, sumele variind între 100 și 2.000 de euro.

Deși Dr. Gașpar nu a condiționat în mod explicit actul medical, uneori ar fi sugerat pacienților că ar fi „de rușine” să nu ofere ceva în schimb.