MENIU

Un hoț perseverent. A fost prins de două ori la furat în doar trei zile

A furat de două ori, în trei zile, sticle de alcool. Foto/Profimedia

Un tânăr de 22 de ani din municipiul Bistriţa a fost prins vineri de jandarmi, pentru a două oară în trei zile, după ce a sustras o sticlă cu alcool dintr-un hipermarket.

Potrivit informării de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, în cursul zilei de miercuri, acesta furase două sticle cu băuturi alcoolice dintr-un alt hipermarket, cu care a reuşit să fugă, dar ulterior a fost depistat de un jandarm aflat în timpul liber pe drumul de centură al oraşului, pe baza semnalmentelor primite de la colegi.

De fiecare dată, tânărul de 22 de ani a ales să sustragă din magazine o cunoscută marcă de whiskey.

După furtul comis vineri după-masă, jandarmii au întocmit din nou, pe numele tânărului, acte de sesizare pentru infracţiunea de furt, care au fost predate poliţiştilor pentru continuarea cercetărilor.