MENIU

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar. Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia președintelui CJ Prahova

Iulian Dumitrescu

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, să mențină controlul judiciar în cazul preşedintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu în dosarul în care e cercetat de DNA pentru luare de mită şi fals în declaraţii. Dumitrescu a primit interdicție de a-și exercita funcția pentru 60 zile.

"In dos. 3531/3/2024 s-a respins ca nefondată plângerea formulată de catre inculpatul D.I. impotriva ordonanței DNA prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar fata de inculpat pe o perioada de 60 de zile. S-a mentinut ordonanta de luare a măsurii preventive a controlului judiciar emisă de procurorul din cadrul DNA cu privire la inculpatul D.I.. A fost obligat inculpatul la plata catre stat a sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli judiciare", a anuntat, luni, instanta de judecata.
 
O decizie asemanatoare a primit, luni, si sora lui Dumitrescu, cercetata si ea in dosarul de mare coruptie declansat de procurori pe numele oficialului de la CJ Prahova. Pe 1 februarie procurorii DNA i-au pus sub control judiciar pe Iulian Dumitrescu, dar şi pe sora sa, Angelica Marilena Lambrea, şi pe cumnatul său, Adrian Daniel Lambrea.
 
"In dos. 3544/3/2024 s-a respins ca nefondată plângerea formulată de catre inculpata L.A.M. impotriva ordonanței DNA prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar fata de inculpata pe o perioada de 60 de zile. S-a mentinut ordonanta de luare a măsurii preventive a controlului judiciar emisă de procurorul din cadrul DNA cu privire la inculpata L.A.M.. A fost obligata inculpata la plata catre stat a sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli judiciare", mai arata sursa citata.
 
Iulian Dumitrescu a contestat, la Tribunalul Bucureşti, măsura controlului judiciar luată de procurorii DNA în ceea ce îl priveşte, instanţa analizând joi cererea sa, însă pronunţarea a fost amânată pentru 12 februarie.
 
La termenul de joi, avocatul său, Cristian Ene, a declarat, la sosirea la instanţă că a fost contestată măsura controlului judiciar pentru ca judecătorul să stabilească dacă aceasta este justificată. De asemenea, el s-a referit şi la interpretarea sumei invocate de procurori în cazul mitei, precizând că suma se referă la un act comercial şi că toamci de aceea judecătorii trebuie să se pronunţe.
 
“Plângerea faţă de controlul judiciar a fost depusă pentru a se clarifica dacă într-adevăr există nevoie de control judiciat pentru buna desfăşurare a urmăririi penale. Am invocat mai multe motive, care pot determina judecătorul să aprecieze că urmărirea penală se poate desfăşura în condiţii foarte bune fără nevoia controlului judiciar. Am depus înscrisuri şi am scos în evidenţă mai multe aspecte în dosarul cauzei care într-adevăr dovedesc că la acest moment nu apare ca oportun şi temeinic acest control judiciar”, a declarat avocatul.
 
Pe 1 februarie, DNA l-a plasat sub control judiciar pe Iulian Dumitrescu, în dosarul în care el este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii, iar sora sa şi soţul acesteia sunt urmăriţi penal pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
 
Prin ordonanţa emisă de DNA, lui Iulian Dumitrescu i se impun mai multe interdicţii, inclusiv aceea de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, calitate în care ar fi comis faptele pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de el.

Mega scandalul șefului CJ Prahova. Cine este denunțătorul lui Iulian Dumitrescu. Colaborează cu DNA de două luni la acest caz

Iulian Dumitrescu, fost preşedinte al PNL Prahova şi fost prim-vicepreşedinte al PNL, este suspectat că, ajutat de cumnatul său, Daniel Lambrea, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de Daniel Lambrea la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit, până în 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la Lambrea i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.

Cine este și ce avere are Iulian Dumitrescu, baronul PNL intrat în vizorul DNA

Preşedintele CJ Prahova este, de asemenea, suspectat că a omis să treacă, în trei dintre declaraţiile de avere pe care le-a completat, sume importante de bani care ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux.
 
Citește și Istoric de CORUPȚIE la Consiliul Județean Prahova. Predecesorii lui Dumitrescu s-au confruntat cu dosare penale