Tânărul care a agresat o fată și a aruncat-o din autobuz, în Pitești, a fost arestat preventiv
Tânărul de 26 de ani care era căutat de poliţişti după ce a agresat sexual o tânără, într-o staţie din Piteşti, iar apoi a împins-o dintr-un autobuz a fost arestat preventiv. El se prezentase la Poliţie după ce au fost făcute publice imaginile surprinse, anchetatorii cerând sprijinul populaţiei.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au început ancheta în acest dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi loviri sau alte violenţe şi au cerut sprijiunul cetăţenilor pentru identificarea celor implicaţi, relatează News.ro.
Astfel, ei au încercat să afle identitatea unui tânăr care, în 21 ianuarie, ar fi atins o tânără în zone intime, în timp ce se afla în zona unei staţii pentru mijloace de transport în comun de pe bulevardul Petrochimiştilor din municipiul Piteşti.
Ulterior, el ar fi împins-o pe tânără dintr-un autobuz, în care acesta s-a urcat împreună cu alţi patru tineri care îl însoţeau, iar victima a căzut, gestul fiind comis în contextul în care aceasta a afirmat că va suna la Poliţie.
Iniţial, deşi au fost făcute verificări în apropiereaa locului faptei, precum şi la liceele din zonă, tinerii implicaţi nu s-au prezentat la sediul Poliţiei. Astfel, poliţiştii au făcut publice imaginile în care au fost surprinşi aceştia, pentru a putea fi identificat suspectul, iar apoi acesta s-a prezentat la o unitate de poliţie.
”Bărbatul în cauză, de 26 de ani, care locuieşte fără forme legale pe raza municipiului Piteşti, a fost audiat. În cursul acestei zile, după administrarea de probatoriu, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
El a fost reţinut pentru comiterea, în stare de recidivă, a infracţiunilor de agresiune sexuală, loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă, iar Judecătoria Piteşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.