MENIU

Tânăr de 19 ani, prins la furat în Centrul Vechi! Bărbatul a lăsat un străin fără bani și telefon

Centrul Vechi al Capitale/ Arhivă foto

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi furat un telefon mobil, dar şi mai multe bancnote de la un cetăţean străin. Întreaga scenă s-a petrecut în Centrul Vechi al Capitalei, un loc intens frecventat de străini.

"La data de 25 martie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi au reținut un tânăr, în vârstă de 19 ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de tâlhărie calificată", a transmis, marți Poliția Capitalei, într-un comunicat.

Taximetrist, bătut și jefuit, în centrul vechi al Capitalei - Atacatorul a furat 5000 de lei

În fapt, la data de 17 martie 2024, Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi a fost sesizat, de către un bărbat, cetățean străin, cu privire la faptul că, în jurul orei 06.00, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 3, o persoană i-ar fi sustras telefonul mobil de pe tejgheaua magazinului. Ulterior, aflându-se în proximitate, persoana i-ar fi  sustras mai multe bancnote, iar pentru a-și asigura scăparea ar fi exercitat acte de violență asupra victimei.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că bănuit de comiterea faptei este un tânăr, în vârstă de 19 ani.

La data de 25 martie 2024, bănuitul a fost depistat și condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Politie pentru Centrul Vechi,  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de tâlhărie calificată.

Citește și Alertă în București: tânără desfigurată în bătaie, în scara unui bloc din Centrul Vechi. Nimeni nu i-a sărit în ajutor! Ce spune POLIȚIA

Mai multe articole despre:
tanar retinut furt centrul vechi