MENIU

Sentința rar acordată in România. Bărbat condamnat pe viață pentru omor. Judecătorii, șocați de FEROCITATEA agresorului

Foto/Profimedia

Sentință rar întâlnită în România. Un bărbat în vârstă de 41 de ani, acuzat că și-a ucis cumnata, cu zeci de lovituri de cuțit și fără să arate vreo urma de milă, cu toate că femeia s-a apărat disperată, a fost condamnat, definitiv, la închisoare pe viață. Urmează descrieri cu puternic impact emoțional.

Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, fapta a avut loc în cartierul Medeea din Constanța, iar victima a fost înjunghiată de 42 de ori. Atât judecătorii de la Tribunalul Constanța, cât și cei de la Curtea de Apel Constanța au decis condamnarea inculpatului la închisoare pe viață, potrivit Ziua de Constanța.

 

Conform procurorilor, în toamnă anului 2021, în cursul unui conflict spontan, în cursul căruia victima intervenise în sprijinul surorii ei, concubina inculpatului, de care aceasta dorea să se despartă, inculpatul a ucis-o pe victima (...), pe care a înjunghiat-o cu cuţitul în zonele toracelui, abdomenului şi membrelor în mod repetat, astfel încât i-a provocat nu mai puţin de 42 de plăgi înjunghiate, leziuni ce au dus la moarte, prin acţiunea sa de violenţă agresorul dând dovadă de cruzime faţă de victimă.
 

Magistrații au remarcat brutalitatea și lipsa oricărei reacții umane de a se opri, mai alea că numeroasele plăgi de autoapărare de la nivelul ambelor membre superioare ale victimei arată că aceasta a încercat cu disperare să se apere de loviturile repetate de cuţit.

 
 
„Modul de acţiune evocă faptul că inculpatul a urmărit să îi provoace suferinţe mari victimei sale, ce depăşesc cu mult simpla dorinţă de a-i suprima viaţa şi evidenţiează o ferocitate ieşită din comun, ce poate semnifica cruzime din partea inculpatului“, se mai arată în motivarea judecătorilor, conform portal jurisprudență. 
 

Potrivit judecătorilor, antecedenţa în agresiunea victimei cât şi violenţa extremă a loviturilor impun de departe o pedeapsă orientată către maximul prevăzut de lege , instanţa, apreciind că pedeapsa detenţiunii pe viaţă răspunde pe deplin exigenţelor cauzei, potrivit instanței de judecată și rejust.ro

 


 

Mai multe articole despre:
roman condamnat pe viata omor constanta