Sentință într-un caz tras la indigo cu dosarul lui Vlad Pascu. Pedeapsa primită de șoferul de 19 ani care a spulberat 6 tineri, pe o trecere de pietoni din Petroșani
Avem o nouă situație trasă la indigo cu cazul ucigașului drogat din 2 Mai. Șoferul de 19 ani, cel care în decembrie anul trecut circula cu 140 de kilometri pe oră și a spulberat șase copii pe trecerea de pietoni, și-a aflat pedeapsa. Claudiu Nițariu a fost judecat pentru omor, după ce una dintre victime a decedat la spital.
Magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au admis apelul declarat în cauză privind sentința dată în primă instanță pentru tânărul de 19 ani. De altfel, i-a fost diminuată și valoarea daunelor morale, iar acum tânărul va avea de plătit familiilor victimelor suma de 270.000 de euro.
Curtea de Apel Alba Iulia a menținut însă sentința dată de Tribunalul Hunedoara privind condamnarea tânărului de 19 ani. Acesta va avea, astfel, de ispășit pedeapsa de 13 ani și 10 luni de închisoare pentru infcarțiuni de omor, tentativă la omor calificat, conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.
Unul dintre cei șase copii accidentați, pe 21 decembrie 2022, pe o trecere de pietoni din Petroșani a murit. Victima avea doar 11 ani. Şoferul, un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul accidentului, fiind găsit ulterior de poliţişti și reținut pentru 24 de ore.
Accidentul s-a petrecut puţin după ora 22.00, când şase copii au fost spulberaţi pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani. Minorii sunt de la Şcoala de Fotbal Damian Militaru şi au participat la un banchet de sfârşit de an competiţional. Şase echipaje de intervenţie au fost mobilizate de urgență la fața locului.