MENIU

Scenarii șocante în cazul adolescentei din Bacău care s-a autoincendiat. Un joc gen "provocare" și desene sinistre

Noi dezvăluiri șocante în cazul adolescentei din Bacău care a murit după ce s-ar fi autoincendiat. Directorul școlii unde învăța fata a invocat scenariul unei sinucideri ca urmare a unei "provocări" pe rețelele de socializare. Pe de altă parte însă, adolescenta era ironizată și de colegii de școală pentru modul în care se îmbrăca, iar anchetatorii au găsit mai multe desene sinistre realizate de aceasta.

În acest caz, polițiștii au deschis dosar penal și încearcă să afle împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Anchetatorii verifică acum conturile de pe rețelele sociale ale adolescentei, potrivit presei locale.

 
Ar fi făcut parte dintr-un grup sau undeva ar fi interacționat cu cineva, asta este exprimarea mamei, ar fi interacționat cu cineva din America, care îi învață pe copii cum să facă niște experimente cu focul”, a spus diriginta fetei, citată de Unu pe Trotus.

 

Apropiații Ștefaniei, adolescenta de 16 ani, spun că aceasta ar fi fost extrem de introvertită și cel mai probabil suferea de depresie, boală despre care nu a povestit nimănui. Mai mult decât atât, aceștia mai spun că fata ar fi fost supusă bullying-ului, colegii săi râzând de ea în nenumărate rânduri pentru modul în care se îmbrăca sau se machia.

 

Adolescenta de 16 ani din județul Bacău a fost găsită parțial carbonizată în grădina locuinței sale, din comuna Bogdănești, chiar de către familia sa.

 

Cadavrul minorei de 16 ani a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei. Polițiștii din Bacău au deschis o anchetă în acest caz, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.