MENIU

Razii ample în București și alte două județe, la dezvoltatori imobiliari. Prejudiciul se ridică la 2 milioane de euro

Percheziții la dezvoltatori imobiliari. /Foto/Inquam

Poliţiştii şi procurorii efectuează, joi, percheziţii în Bucureşti şi în alte două judeţe într-un dosar în care mai mulţi dezvoltatori imobiliari sunt acuzaţi că au declarat, în mod fals, la recepţia unor clădiri, mai multe locuri de parcare decât cele existente, creând un prejudiciu de aproximativ 2 milioane euro.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Capitalei, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, efectuează 51 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, Dâmboviţa şi Prahova, într-un dosar de înşelăciune în domeniul construcţiilor.

De asemenea, sursa citată arată că sunt puse în aplicare şi mai multe mandate de aducere.

"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulţi dezvoltatori imobiliari, persoane fizice şi juridice, ar fi prejudiciat o instituţie publică, prin faptul că la momentul recepţiei clădirilor ar fi prezentat împrejurarea nereală că au realizat mai multe locuri de parcare, decât cele existente în fapt, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2 milioane euro", precizează Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Mai multe articole despre:
razii politie dezvoltatori imobiliari prejudiciu