MENIU

Radu Mazăre și afaceristul libanez, la DIICOT în dosarul sportivelor racolate pentru prostituție

Fostul primar, Radu Mazăre a ajuns în fața procurorilor DIICOT, în calitate de martor în dosarul sportivelor puse să se prostitueze. 

 UPDATE - Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, este audiat, miercuri, la DIICOT, în dosarul antrenorului de bob şi sanie care este acuzat că îşi obliga sportivele să se prostitueze. 

Mazăre a precizat că îl cunoaște pe Paul Neagu, antrenorul anchetat în acest dosar, şi a explicat că acesta a fost ajutat de Primăria Constanţa să îşi cumpere un bob pe care a fost inscripționat numele stațiunii Mamaia. Edilul a negat că antrenorul i-ar fi facilitat întâlnirea cu tinerele, despre care a afirmat că nu erau genul său.

„Nu erau genul meu, erau sportive. Aveau un picior gros cât trunchiul meu şi ştiţi cu ce fel de fete mă întâlneam. Îl cunosc, l-am văzut cu două dintre sportive de două ori, eram şi cu actuala mea soţie la perioada respectivă. La un moment dat am fost de vreo două ori la sală, el avea o sală specială pentru musculatura de spate. La etaj avea o sală unde antrena fetele", declarat Radu Mazăre.

Din primele date, acesta are calitatea de martor. Potrivit anchetatorilor, fetele ar fi fost exploatate chiar de antrenorul lor de bob și sanie, Paul Neagu. La audieri a ajuns și afaceristul libanez, Nassar Ghaleb, în restaurantul căruia s-ar fi petrecut ilegalitățile. 

Sportive racolate pentru prostituție. Milionari audiați

„Martor... într-un dosar de trafic de persoane ...Ați beneficiat vreodată de clienți din partea lui Neagu sau v-au facilitat vreo întâlnire cu vreo domnișoară?
Nu erau genul meu. Erau sportive ...
Dar v-a facilitat întâlnirea?
Asta e o întrebare sau o afirmație?
Nu.
Îl cunosc, l-am văzut cu două dintre sportive de două ori. Eram și cu actuala mea soție ... iubita oficială. Era antrenorul echipei de bob. Nu eu, primăria l-a ajutat să-și cumpere un bob”