Profesorul Irinel Popescu, dosar cu MITĂ INCERTĂ chiar și pentru DNA. Cum a trecut Direcția de la "a oferit" la "a promis" și apoi la "ar fi promis că va oferi" - DOCUMENTE
Practicile Directiei Nationale Anticoruptie impamantenite din vremea protocolului SRI-PICCJ, act care a permis procurorilor sa scoata dosare pe banda rulanta celor mai sonore nume de pe scena politica, din domeniul medical si, de fapt, oricarei persoane neagreate de Sistem, nu au apus dupa plecarea Laurei Codruta Kovesi din DNA, in iulie 2018, ci au fost puse la pastrare, pentru vremuri disperate.
Asa apare ca au stat lucrurile si in cazul reputatului profesor dr. Irinel Popescu, medic primar chirurgie generala, doctor in stiinte medicale, fondator al programului de transplant hepatic in Romania in cadrul Institutului Clinic Fundeni, in prezent coordonator al Centrului Integrat de Excelenta in Boli Hepatice din Spitalul Clinic Sanador, care a avut nenorocul de a intra in malaxorul anchetatorilor.
Si nu oricum, ci in calitate de presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), fiind hartuit continuu din 2012 pana in prezent cu dosare inchise si redeschise, dar si cu dosare facute cu investigatori ai DNA mandatati de procurorii anticoruptie sa comita fapte "similare laturii obiective a infractiunilor de luare de mita, dare de mita, trafic de influenta si cumparare de influenta", scriu jurnalistii de la luju.ro.
In prezent, medicul Irinel Popescu face obiectul a doua dosare in care este judecat pentru pretinse infractiuni de dare de mita si abuz in serviciu. Unul dintre dosare reprezinta dosarul din perioada in care medicul Irinel Popescu ocupa functia de presedinte CNAS – inchis in 2013 si redeschis in 2016 de procuroarea Ana Dana, care privea o pretinsa mita de la HP Romania (condusa de Radu Enache la acea data) si SIVECO Romania SA, condusa de vestita Irina Socol – iar cel de-al doilea a luat fiinta dintr-o disjungere dintr-un alt dosar care nu il viza, dar in care se pomenise numele medicului. Iar de la mentionarea numelui lui Irinel Popescu si pana la trimiterea unui investigator "la control medical" pentru a proba ceea ce in prezent chiar si pentru DNA are titlu de probabilitate nu a fost decat un pas.
Culmea este ca, asa cum veti vedea, in aceste cauze sunt plimbate documente dintr-un dosar in altul, pentru a intari acuzatiile aduse medicului Popescu, dar si folosite tehnici despre care Lumea Justitiei a mai relatat, respectiv trimiterea de instigatori pentru a provoca producerea unei infractiuni.
Dosarul CNAS, o ambitie a DNA
In cazul dosarului de la CNAS, deschis in 2012 de procurorul Ilie Narita (intre timp pensionat) in care era implicat alaturi de chirurgul Irinel Popescu (in calitate de presedinte CNAS, functie pe care a detinut-o in perioada 14.01.2009 – 10.12.2009) si fostul presedinte CNAS Vasile Ciurchea, cei doi fosti presedinti CNAS au fost cercetati pentru ca in schimbul unor sume de bani ar fi fost de acord cu semnarea unor acte aditionale cu HP Romania SRL si SIVECO ROMANIA SA cu sume supraevaluate, prejudiciind Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Acest dosar a fost inchis fata de chirurgul Popescu, in 2013, procurorul Narita dispunand neinceperea urmaririi penale prin Rezolutia nr. 410/P/2012 din 15.02.2013, in baza atat a rapoartelor Curtii de Conturi, cat si a propriilor investigatii.
Epopeea acestui dosar nu s-a oprit totusi aici. Trei ani mai tarziu, in 2016, avand la baza o sesizare din oficiu, procuroarea Ana Dana a cerut, prin ordonanta nr.88/C1/2016 din 15 aprilie 2016, redeschiderea urmaririi penale in cazul fostului presedinte CNAS, cerere aprobata in 10 iunie 2016 de judecatorul Catalin Nicolae Magdalena de la Tribunalul Bucuresti. In fata instantei, DNA a sustinut ca "procurorul de caz (n.red. - Ilie Narita) nu a efectuat urmarirea penala in cauza cu nr. 410/P/2012", si se impun verificari intrucat nu au fost organizate una sau mai multe proceduri de achizitie, iar "CNAS a acceptat propunerile SC HP Romania SRL fara o analiza proprie a ncesarului, a preturilor pietii pentru astfel de servicii si a pretului ofertat de SC HP Romania SRL": "Se estimeaza ca, prin contractarea, presupus nelegala, a serviciilor aditionale, a fost creat un prejudiciu de 16.847.405,96 euro inclusiv TVA (reprezentand diferenta intre valoarea serviciilor facturate de SC HP ROMaNIA SRL si costul real al acestor servicii de 200 euro/zi-om), bani care ar fi fost platiti de CNAS in mod nelegal".
In zadar a aratat CNAS ca nu avea obligatia legala sau contractuala sa recurga la "procedura achizitiei publice in interiorul unui contract de achizitie publica aflat in derluare pentru livrabile pentru care exista o clauza in aest sens (asistenta tehnica) si fara a depasi sumele angajate la incheierea contractului".
Noul dosar a fost inregistrat sub nr. 62/P/2013, pentru ca ulterior sa fie reunit cu dosarul nr. 439/P/2012, acesta din urma fiind deschis dupa o sesizare din oficiu.
Avand cauza 439/P/2012 in "lucru", procuroarea Ana Dana a dispus doi ani mai tarziu, in dosarul nr. 416/P/2017, emiterea unui Ordonante privind instituirea masurii obligatorii a sechestrului fata de cei doi fost presedinti ai CNAS, Irinel Popescu si Vasile Ciurchea. In acest sens, l-a delegat pe subcomisarul Alexandru Gavrila sa procedeze la instituirea masurii sechestrului asigurator pe bunurile mobile si imobile ale lui Vasile Ciurchea si Irinel Popescu pentru "indiciile" de abuz in serviciu in care au fost cercetati cei doi in cauza CNAS (dosarul nr. 439/P/2012): "Cu privire la aceste aspecte, din perspectiva indiciilor privind savarsirea infractiunii de abuz in serviciu se fac cercetari intr-o alta cauza inregistrata in cadrul DNA (439/P/2012)".
DNA face dosare cu provocatori
Distinct de acest dosar, conform documentelor in posesia carora Lumea Justitiei a intrat, DNA lucra la un alt caz privindu-l pe omul de afaceri, Marin Ciupitu, pentru pretinse infractiuni savarsite, astfel cum am relatat in cuprinsul altor articole, la instigarea ofiterilor DNA sub acoperire.
Pe aceeasi reteta s-a mers, astfel cum veti vedea, in cazul medicului Irinel Popescu, in cazul caruia, in 2018 a fost deschis un nou dosar, doar pentru ca numele sau aparea pe o inregistrare dintr-o alta cauza care nu il viza.
De aici, DNA s-a activat si l-a trimis pe investigatorul Alexandru Gavrila la control medical la Institutul Clinic Fundeni, unde chirurgul Irinel Popescu isi desfasura activitatea, cu aparatura pe el, pentru a-l provoca pe profesor sa promita remiterea unei sume de bani in schimbul solutionarii favorabile a cauzelor mai sus indicate privind CNAS.
Inainte insa de a-l trimite pe investigatorul DNA, care lucra in echipa procuroarei Anei Dana ca ofiter judiciar, Marian Ciupitu l-a anuntat pe Irinel Popescu ca in timp ce se va afla la DNA, investigatorul va intra in biroul in care acesta va fi audiat, putand sa observe relatia apropiata pe care o avea cu procuroarea Ana Dana.
Lucru care s-a si intamplat. La data la care Irinel Popescu a fost chemat intempestiv la DNA, unde s-a prezentat impreuna cu avocatul Liviu Togan, ofiterul judiciar Alexandru Gavrila a intrat in biroul in care acesta era audiat si a defilat prin fata medicului Popescu, a avocatului acestuia, dar a procuroarei Ana Dana. Ca sa isi justifice prezenta in birou, subcomisarul Alexandru Gavrila ar fi conspectat niste inscrisuri aflate pe biroul procuroarei Anei Dana, dupa care s-a retras in aceeasi maniera in care a intrat.
Dupa acest episod, zilele urmatoare, subcomisarul Gavrila s-a prezentat la Institutul Fundeni, unde a solicitat un consult medical la profesorul Popescu, pe motiv ca "ii explodeaza ficatul". Analizele medicale efectuate au relevat insa ca subocomisarul Gavrila era sanatos tun.
In urma acestor evenimente, suspectand ca i se intinde o capcana, medicul Irinel Popescu l-ar fi contactat pe omul de afaceri Ciupitu, solicitandu-i "sa puna capat acestei farse".
Ca un facut, la cateva ore de la discutia telefonica dintre Popescu si Ciupitu, acesta din urma a fost retinut si apoi arestat. Practic, DNA a "oprit" dosarul in acest punct, bazandu-se ca "probele" adunate sunt suficiente pentru probarea savarsirii unei inchipuite infractiuni.
Cronica unei inscenari
Conform Ordonantei din 17 ianuarie 2018 emisa de procurorul Ioan Amariei in dosarul nr. 393/P/2017 prin care acelasi ofiter desemnat de procuroarea Ana Dana sa instituie sechestrul asigurator in dosarul CNAS (416/P/2017) a fost trimis cu aparatura pe el "sa accepte promisiunea unor sume de bani sau alte foloase si sa primeasca asemenea bunuri, precum si inscrisuri sau alte obiecte (pe care le va pune la dispozitie organelor de urmarire penala imediat ce este posibil) de la numitii Ciupitu Marin si Popescu Irinel sau de la persoane interpuse acestora", dar si "sa remita inscrisuri sau obiecte puse la dispozitie de organele de urmarire penala numitilor Ciupitu Marin si Popescu Irinel sau persoanelor interpuse ale acestora".
Pe scurt, sa ia sau sa dea bani si sa transmita celor doi documente false emise de DNA cu aparenta legalitatii, pentru a-i determina pe acestia sa comita infractiuni. Reteta nu era noua, fiind deja aplicata, astfel cum am precizat, omului de afaceri Ciupitu.
Cu autorizarea data de procurorul Ioan Amariei in dosarul nr. 393/P/2017 pentru subcomisarul Alexandru Gavrila, acesta din urma s-a deplasat la Institutul Clinic Fundeni in vederea efectuarii unui control medical la medicul Irinel Popescu, vizita medicala realizata cu ajutorul lui Marin Ciupitu, fost pacient al chirugului, cu care a ramas in relatii de amicitie.
Transcriptul discutiilor purtate releva teme medicale si programari la analize, proba suprema pentru DNA fiind rostirea de catre subcomisar a cifrei de "100.000". Deci o cifra pe care nu a rostit-o Irinel Popescu, acesta spunand doar "Da", intr-o redare de fraze fara sens. In acest sens, subcomisarul trimis cu aparatura la controlul medical a intocmit un proces verbal in care a relatat activitatile desfasurate si discutiile purtate in cadrul descinderii de la Institutul Clinic Fundeni.
Practic, subcomisarul Alexandru Gavrila din cadrul DNA a fost folosit atat de Ioan Amariei, ca instigator in dosarul nr. 393/P/2018 (dosar format din reunirea altor doua dosare, respectiv 313/P/2018 si 331/P/2018, care mai apoi a fost inregistrat cu nr. 300/P/2019), cat si de Ana Dana, ca delegat prin ordonanta din 17.01.2018 din dosarul penal nr. 416/P/2017 sa instituie masura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile ale profesorului Irinel Popescu si fostului presedinte CNAS Vasile Ciurchea in dosarul CNAS, finalitatea "muncii" lui Gavrila fiind dosarul nr. 366/P/2020 al procurorului Gheorghe Ivan. Dosar in care, in 2021, chirurgul Irinel Popescu a fost trimis in judecata pentru o pretinsa mita neclara chiar si pentru DNA, fiind neexistenta.
Acest din urma dosar a luat nastere efectiv la doi ani de la efectuarea inregistrarilor din timpul vizitei de la Institutul Clinic Fundeni a subcomisarului Gavrila. Mai exact, ca urmare a rechizitoriului emis la 21.08.2020 intr-un alt dosar, respectiv, dosarul penal nr. 300/P/2019 privindu-l pe omul de afaceri Marin Ciupitu prin care s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a acestuia (desi se incercase arestarea sa preventiva), anchetatorii dispunand in acelasi timp si disjungerea cauzei in ce priveste pretinsele infractiuni ce ar fi fost savarsite de chirurgul Irinel Popescu.
Cauza nou formata a primit numarul 366/P/2020, fiind instrumentata de procurorul Gheorghe Ivan, parcursul dosarului "pierdut" al lui Irinel Popescu fiind relevat in ordonanta din 1.11.2021 emisa de procurorul Gheorghe Ivan:
"Prin rechizitoriul intocmit la data de 21.08.2020 in dosarul penal nr.300/P/2019, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului Ciupitu Marin, pentru infractiunea de dare de mita, in modalitatea normativa prevazuta de art. 290 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 6 din Legea nr.78/2000, respectiv disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar si continuarea cercetarilor cu privire la inc. Ciupitu Marin, Popescu Irinel s.a., privind faptele si infractiunile descrise la capitolul V din rechizitoriu. Ca urmare a disjungerii cauzei prin rechizitoriul nr. 300/P/2019, din data de 21.08.2020, s-a format un dosar nou inregistrat sub nr. 366/P/2020".
DNA s-a indoit de propria-i ancheta
Un alt lucru interesant legat de modul in care DNA a facut tot posibilul pentru a-l "prinde" pe chirurgul Irinel Popescu este faptul ca, de la un dosar la altul, si de la un an la altul se schimba si certitudinea remiterii pretinsei mite de catre chirugul Irinel Popescu.
Spre exemplu, in ordonanta din 5.11.2018 din dosarul nr. 393/P/2017 a procurorului Ioan Amariei se retine faptul ca "prin ordonanta din data de 1.02.2017 (n.red. - fie este eroare de redactare, fie procurorul a retinut pretinsa dare de mita inainte ca aceasta sa aiba loc, conform celor retinute chiar de DNA) s-a dispus in continuarea urmaririi penale fata de suspectul Popescu Irinel" pe motiv ca "la finalul anului 2017 si inceputul anului 2018, impreuna cu numitul Ciupitu Marin, atat prin intermediar cat si direct, au oferit suma totala de 100.000 de euro organelor de urmarire penala din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate coruptiei investite cu investigarea si solutionarea cauzelor inregistrate sub nr. 439/P/2012 si nr. 416/P/2017, pentru ca acestea sa dispuna solutii si masuri procesuale favorabile lui Popescu Irinel"
In 29.10.2021, in dosarul nr. 366/P/2020, procurorul Gheorghe Ivan dispune prin ordonanta schimbarea incadrarii juridice, retinand si o alta situatie fata de pretinsa dare de mita, respectiv a disparut certitudinea oferirii banilor, si a aparut promisiunea:
"In perioada decembrie 2017 - februarie 2018, inculpatul Popescu Irinel, cu ajutorul dat de catre inculpatul Ciupitu Marin, in cadrul unor intalniri, atat in mod nemijlocit, cat si printr-un intermediar, la solicitarea sa, a promis suma de 100.000 euro organelor de urmarire penala din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate coruptiei investite cu investigarea si solutionarea cauzelor inregistrate sub nr. 439/P/2012 si nr. 416/P/2017, pentru ca acestea sa dispuna solutii de netrimitere in judecata privind pe Popescu Irinel si masuri procesuale favorabile acestuia, cu privire la aplicarea masurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile apartinand lui Popescu Irinel, instituita in dosarul penal nr. 416/P/2017"
In cele din urma, prin rechizitoriul nr. 366/P/2020 din data de 3.12.2021, procurorul Ivan a retinut urmatoarea stare de fapt:
"In intervalul decembrie 2017 - februarie 2018, inculpatul Popescu Irinel, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi promis ca va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmarire penala din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, investite cu instrumentarea si solutionarea unor cauze in care acesta ar fi fost vizat.
Inculpatul ar fi fost dispus sa ofere anchetatorilor suma de bani mentionata mai sus, pentru ca in cauzele respective sa se dispuna masuri procesuale favorabile acestuia (in ceea ce priveste aplicarea unor masuri asiguratorii) si in final solutii de netrimitere in judecata".
Ca atare, cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti cu nr. 35274/3/2021, medicul Irinel Popescu fiind trimis in judecata de procurorul Gheorghe Ivan prin rechizitoriul nr. 366/P/2020 din data de 3.12.2021 pentru dare de mita, alaturi de omul de afaceri Marin Ciupitu, in baza unor supozitii si probabilitati, neclare inclusiv pentru anchetatorii anticoruptie.
Trimiterea in judecata s-a facut dupa circa doi ani in care in dosar nu s-a miscat o foaie, si la cateva luni dupa ce procurorea Ana Dana a dispus trimitera in judecata a medicului Irinel Popescu, alaturi de Vasile Ciurchea si Societatea HP Romania SRL in dosarul CNAS. Cat despre Radu Enache si Irina Socol, pretinsii beneficiari ai sumelor vehiculate in rechizitoriu, nu se retine nimic, mai noteaza luju.ro.
Precizam totodata ca in dosarul nr. 35274/3/2021 a fost dispusa inceperea judecatii abia in data de 24 martie 2023.