Prescripția îl scapă de închisoare pe fostul șef al Poliției Mizil. Era condamnat pentru favorizarea unor traficanți de minori
Marius Rotaru, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea făptuitorului într-un dosar de trafic de minori, scapă de pedeapsă ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, apelurile declarate de Marius Rotaru şi de DIICOT Ploieşti împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Prahova în octombrie 2021 şi, rejudecând, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
"Ia act că inculpatul Rotaru Marius Nicuşor nu a solicitat continuarea procesului penal. (...) Definitivă", se arată în minuta deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.
Instanţa de fond l-a achitat pe Marius Rotaru pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual pe motiv că fapta nu există şi l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe perioada unui termen de supraveghere de 4 ani pentru favorizarea făptuitorului.
În acelaşi dosar au fost condamnate pe fond alte două persoane.
Astfel, unul dintre inculpaţi, care mai avea la activ o condamnare, a fost condamnat pentru trafic de minori la o pedeapsă de 7 ani, 8 luni şi 245 de zile închisoare.
În cazul acestuia, instanţa a dispus şi confiscarea unor sume de bani provenite din activitatea infracţională.
De asemenea, în cazul unui inculpat minor a fost dispusă măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 4 ani.
Fostul şef al Poliţiei Mizil Marius Rotaru, dar şi alţi inculpaţi din dosar au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Ploieşti în septembrie 2016 pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna decembrie 2015 şi până în prezent, inculpaţii Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi suspecţii C. N. F., R. M.-M. şi C. S. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul exploatării sexuale, de cele mai multe ori prin exercitarea de acte de violenţă. S-a reţinut că inculpaţii au constrâns persoanele vătămate care erau recrutate în special de pe raza judeţelor Prahova şi Buzău să întreţină zilnic acte sexuale la stradă cu diverse persoane care tranzitau zona", preciza DIICOT într-un comunicat emis la acel moment.
Potrivit comunicatului DIICOT, exista suspiciunea rezonabilă că Marius Rotaru, în calitate de şef al Poliţiei Mizil, i-a favorizat pe membrii grupului infracţional prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente.
"De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Rotaru Marius a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane", se mai arăta în comunicat.
În motivarea deciziei Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea a patru inculpaţi în acest dosar, se menţiona faptul că Marius Rotaru încerca să medieze conflictele dintre membrii grupului de traficanţi de persoane şi cei care formulau plângeri penale, în sensul că plângerile, reclamaţiile sau sesizările nu erau înregistrate sau înaintate către alte organe competente în soluţionarea lor.