MENIU

Predoiu, nemulțumit de dosarul 10 august: "Mi se pare ciudat că lucrurile stagnează"

Dosarul 10 august stagnează

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu este nemulțumit de modul în care evoluează ancheta privind dosarul "10 august", legat de reprimarea în forță a protestului organizat de românii din diaspora în fața Guvernului, în 2018.

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat că i se pare ciudat faptul că dosarul protestului 10 august 2018, instrumentat în prezent de DIICOT, stagnează:

„E delicat pentru un ministru să se pronunţe asupra unui caz, dar da, mi se pare puţin ciudat că acolo lucrurile stagnează”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Imediat după căderea Guvernului PSD, dosarul 10 august a fost declasificat de MAI şi raportul privind protestul din 10 august 2018 şi a fost transmis către DIICOT, unde este instrumentat dosarul penal.

Carmen Dan, aflată în concediu la data de 10 august, a venit la biroul de la Ministerul de Interne și a preluat comanda operațiunilor în jurul orei 12:00, arată Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018, care a fost desecretizat recent.

Mai multe articole despre:
dosarul 10 august catalin predoiu 10 august