MENIU

Percheziții DIICOT. Timp de şapte ani, un bărbat a constrâns două femei să se prostitueze în Spania şi Italia

Perchezitii la Galaţi, într-un dosar detrafic de persoane în formă continuată. Foto/Arhivă

Trei percheziţii au fost făcute pe raza judeţului Galaţi, într-o cauză vizând comiterea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată. Conform procurorilor, în perioada 2012 – 2019, un bărbat în vârstă de 44 de ani, care în prezent este încarcerat în executarea unei pedepse de 4 ani şi 3 luni închisoare pentru comiterea unor infracţiuni de introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, a recrutat prin metoda „loverboy”, două tinere pe care le-a trimis să se prostitueze în Spania şi Italia. 

Conform unui comunicat de vineri al DIICOT, trei percheziţii au fost făcute pe raza judeţului Galaţi, într-o cauză vizând comiterea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată. 

Conform procurorilor, în perioada 2012 – 2019, un bărbat în vârstă de 44 de ani, care în prezent este încarcerat în executarea unei pedepse de 4 ani şi 3 luni închisoare pentru comiterea unor infracţiuni de introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, a recrutat prin metoda "loverboy", două tinere pe care le-a trimis să se prostitueze în Spania şi Italia. 

„Acolo, le-a supravegheat şi le-a controlat libertatea de mişcare şi comunicare, în mod direct sau prin intermediul unor interpuşi, le-a implicat în consumul de droguri de risc şi în activităţile de trafic de droguri de risc şi, folosind constrângerea fizică şi psihică, le-a determinat să practice prostituţia pe perioade diferite de timp, beneficiind de sumele de bani obţinute de către acestea”, transmit procurorii. 

Între timp, una dintre victimele individului a murit, în iunie anul acesta, într-un spital din Galaţi, din cauza unei afecţiuni medicale. 

În urma percheziţiilor desfăşurate, la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Galaţi, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane. Conform unor surse din rândul anchetatorilor este vorba despre martori şi nu ar urma să se facă reţineri,.