MENIU

Percheziții de amploare în județul Olt, într-un dosar de evaziune fiscală şi obţinere ilegală de fonduri. Mascații au descins la 47 de adrese

Percheziții de amploare în județul Olt, într-un dosar de evaziune fiscală şi obţinere ilegală de fonduri / Foto: Inquam Photos

Zeci de percheziții, joi dimineață, în județul Olt, într-un dosar de evaziune fiscală şi obţinere ilegală de fonduri. Mascații au descins la 47 de adrese, și vorbim aici despre sediile unor persoane juridice (2 adrese) și locuințele unor persoane fizice (45 de adrese), din județ. Prejudiciul estimat ajunge la aproximativ 2.000.000 de lei. 

"În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pun în aplicare 47 de mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor persoane juridice (2) și locuințele unor persoane fizice (45), din județul Olt", a anunțat Poliția Română.

Potrivit sursei citate, perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Diplome de asistenți medicali generaliști în UE pentru italieni școliți fictiv în România. Percheziții uriașe în Ilfov şi Mureş

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 - 2022, administratorul unei societăți comerciale din comuna Găneasa ar fi înregistrat în documentele de evidență contabilă ale societății contracte de ucenicie fictive, cu scopul de a obține, în mod ilegal, fonduri de la bugetul de stat, fiind astfel cauzat un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 de lei.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. 

Citește și Percheziții de amploare în București și 3 județe, într-un mega dosar de mită și trafic de influență. Procurorii DNA descind și la Direcția Regională Vamală București

Mai multe articole despre:
olt perchezitii olt evaziune fiscala mascati