MENIU

Pecheziţii la suspecţi de trafic de droguri din Bacău. Stupefiantele, introduse în țară printr-o firmă de curierat

Droguri - imagine de arhivă

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii DIICOT Bacău, au efectuat, joi, două percheziţii domiciliare la suspecţi de trafic de droguri.

"Din cercetările efectuate a rezultat că persoanele cercetate, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi procurat şi introdus în ţară, de pe teritoriul Ţărilor de Jos, prin intermediul unor firme de curierat, mai multe cantităţi de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive (ADB-butinaca), ulterior fiind comercializate către diferiţi consumatori, din judeţul Bacău, la preţul de 100 de lei/doză", se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.

Potrivit sursei citate, audierile se vor desfăşura la sediul DIICOT Bacău în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.