MENIU

O ucraineancă este suspectată că și-a ucis soțul în București, în urma unui conflict spontan

Oamenii legii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat

O femeie în vârstă de 68 de ani cu cetăţenie ucraineană este cercetată pentru violenţă în familie în modalitatea omorului. Crima a avut loc într-un apartament din sectorul 6 al Capitalei, unde ucraineanca şi-a înjunghiat soţul în piept, după care a sunat la 112. 

Ancheta în acest caz a fost deschisă după ce femeia în vârstă de 68 de ani a sunat la 112 sâmbătă seară. 
„În data de 09.03.2024, în jurul orei 22.10, aflându-se în locuinţa comună situată într-un bloc din sectorul 6 Bucureşti, în urma unui conflict spontan, inculpata s-a înarmat cu un cuţit de bucătărie şi l-a înjunghiat în piept pe soţul său (cetăţean ucrainean în vârstă de 71 de ani), provocându-i astfel o plagă ce a cauzat decesul victimei la scurt timp. Serviciile de urgenţă au fost anunţate chiar de inculpata care a apelat numărul 112, iar procurorul şi poliţiştii s-au deplasat la imobil şi au efectuat cercetarea locului faptei. Examinarea cadavrului la faţa locului a relevat plaga ce a provocat decesul”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. 
 
Trupul victimei a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
 
Femeia de 68 de ani a fost reţinută, iar duminică procurorii a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa. Suspecta urmează a fi prezentată unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Mai multe articole despre:
ucraineanca sot ucis bucuresti arestata