Lovitură pentru Dan Ilie Morega! Fostul prefect de Gorj are obligaţia de a nu părăsi domiciliul, fără permisiunea anchetatorilor. Decizia este definitivă
Tribunalul Bucureşti a decis luni, că Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, are obligaţia de a nu părăsi domiciliul, fără permisiunea anchetatorilor. Decizia magistraţilor este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a respins luni, contestaţia procurorilor.
“În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 204 C.pr.pen. respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti împotriva încheierii din data de 23.03.2024., a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 8532/299/2024.
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 204 admite, în parte, contestaţia formulată de inculpatul Morega Dan Ilie împotriva încheierii din data de 23.03.2024., a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 8532/299/2024 şi în rejudecare: În baza art. 221 alin. 1 C.proc.pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi domiciliul din Or. .., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza”, se arată în minuta instanţei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a propus Judecătoriei Sectorului 1 arestarea preventivă a lui Dan Ilie Morega după ce fostul prefect de Gorj a încălcat controlul judiciar şi s-a urcat din nou la volan deşi are permisul retras pe motive medicale.
Instanţa a hotărât arestarea la domiciliu a lui Morega, iar măsura a fost contestată de procurori şi de fostul prefect.
În ultima perioadă, Morega a fost depistat de mai multe ori la volan deşi nu mai are permis de conducere, de patru ori în judeţul Gorj, o dată în judeţul Mehedinţi şi ultima dată în Bucureşti.
Citește și Politician român, semnal de alarmă: Opriți-l pe Morega până nu omoară pe cineva! Pare de neatins!