MENIU

Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova, contestă controlul judiciar luat la cererea DNA

Baronul PNL a intrat în vizorul DNA din cauza averii

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar în dosarul în care este urmărit penal pentru luare de mită şi fals în declaraţii, contestă în instanţă măsura impusă de procurorii DNA. În prezent, lui Dumitrescu i se interzice să exercite funcţia de conducere din CJ Prahova.

Iulian Dumitrescu a contestat, la Tribunalul Bucureşti, măsura controlului judiciar luată de procurorii DNA în ceea ce îl priveşte, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

 

Potrivit acestora, până la ora transmiterii acestei ştiri DNA nu a primit nicio informare oficială din partea instanţei de judecată cu privire la un astfel de proces, însă Tribunalul a solicitat parchetului documente legate de situaţia lui Dumitrescu.

Nici pe portalul instanţelor de judecată nu a fost publicat numărul de dosar alocat acestei speţe.

DNA l-a plasat sub control judiciar, în 1 februarie, pe Iulian Dumitrescu, în dosarul în care el este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii, iar sora sa şi soţul acesteia sunt urmăriţi penal pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
Iulian Dumitrescu găsise rețeta succesului: din salariul de 3.000 de euro, plătea chirie de 10.000! Viața de lux a șefului CJ Prahova: interceptări șocante

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că, prin ordonanţa emisă de DNA, lui Iulian Dumitrescu i se impun mai multe interdicţii, inclusiv aceea de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, calitate în care ar fi comis faptele pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de el.

 
 
 
Mai multe articole despre:
Iulian Dumitrescu DNA contest control judiciar