MENIU

Instanța a respins anularea condamnării lui Sorin Oprescu. Fostul primar, fugit în Grecia, rămâne cu aproape 11 ani de închisoare

Sorin Oprescu / Foto: Inquam Photos

Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, ca neîntemeiată, o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu prin care solicita anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni închisoare primită într-un dosar de corupţie.

"În baza art. 432 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr 575/A/13.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul 42389/3/2015. Definitivă", se arată în decizia CAB citată de Agerpres.

Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Oprescu a plecat din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

Mai multe articole despre:
oprescu condamnare puscarie grecia