Începe judecata în dosarul polițistului Gigină
Începe judecata în acest dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, Fostul ministru Gabriel Oprea, care se afla pe bancheta din spate a mașinii de serviciu, este acuzat de ucidere din culpă, la fel și administratorul firmei care nu a semnalizat corespunzator lucrările din carosabil.
Procurorii DNA susțin că fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, s-a folosit de funcția sa și i-a pus într-o situație de risc sporit pe polițiștii rutieri care făceau parte din dispozitivul de însoțire.
Pe 20 octombrie 2015, polițistul, în vârstă de 28 de ani, a pierdut controlul motocicletei și a căzut într-o groapă săpată în șosea pentru lucrări la rețeaua de gaze. Loviturile puternice suferite la cap i-au fost fatale.
La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină îl însoțea pe ministrul Gabriel Oprea spre casă.
În acest dosar, a mai fost trimis în judecată, tot pentru ucidere din culpă, și Petre Mazilu, administratorul firmei care nu ar fi semnalizat corespunzător săpăturile din șosea.
Dosarul a fost trimis inițial la Înalta Curte, apoi a fost mutat la Judecătoria Sectorului 1 și în cele din urmă a ajuns la Tribunalului București. După ce le-au cerut procurorilor să refacă ancheta, judecătorii au admis legalitatea rechizitoriului realizat de DNA.