Greu de egalat. Un medic a primit șpagă de la aproape 500 de oameni în doar 25 de zile
Vasile Sălăjan, medic primar, șef Serviciu expertiză medicală la Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a a reușit „performanța” de a lua șpagă de la nu mai puțin de 491 de pacienți în doar 25 de zile. Aproape 20 de oameni pe zi!
Vasile Sălăjan, medic primar - şef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită de la 491 de pacienţi în 25 de zile.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Sălăjan, medic primar - şef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, la data faptei, pentru luare de mită în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 11 mai - 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), Vasile Sălăjan ar fi primit, în mod direct şi prin intermediar, de la 491 de pacienţi, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro şi alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu.
„Concret, aceste foloase ar fi fost primite de către medic în legătură cu: emiterea unor decizii medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă”, arată anchetatorii.
DNA informează că, în cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Sălăjan.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii şi de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, circa 7.000 acţiuni şi un imobil.