MENIU

Fost şef de la Paşapoarte Dâmboviţa, implicat în trafic de migranți, a scăpat de pedeapsă

Suspect reținut (arhivă)

Un fost şef de la Paşapoarte Dâmboviţa şi patru traficanţi de migranţi au scapăt de condamnări  cu executare ca urmare a deciziilor Curții Constituționale privind prescrierea faptelor.

Înalta ta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, anularea unei condamnări de trei ani şi patru luni închisoare primită de un fost şef de la Paşapoarte Dâmboviţa implicat într-o reţea de traficanţi de migranţi, după ce magistraţii au aplicat două decizii ale Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, potrivit Agerpres.

 

Este vorba despre Şerban Dumitru - angajat în cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Dâmboviţa şi fost şef al Serviciului de Paşapoarte Dâmboviţa -, trimis în judecată în anul 2016 de DIICOT, sub acuzaţia că a falsificat acte de identitate româneşti în beneficiul unei grupări care aducea fraudulos în ţară migranţi de origine africană.

Condamnat în luna mai 2022 de Curtea de Apel Ploieşti la trei ani şi patru luni închisoare cu executare, fostul şef de la Paşapoarte a scăpat luni de dosarul penal, pe motiv că faptele s-au prescris.

 

De acuzaţii au scăpat alţi patru inculpaţi din acest dosar, respectiv Dănuţ Nicolae Moldovan, Ionuţ Ninel Răducanu, Ion Petrache şi Nicula Mihai Sandu, care primiseră la instanţa de fond condamnări între trei şi cinci ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional, facilitarea şederii ilegale în România, fals material în înscrisuri oficiale.

 

În 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 - mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.

Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.