Fiu de judecătoare, închisoare cu executare: beat la volan, a ucis o femeie
Fiul unei foste judecătoare din Gorj a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Bărbatul a accidentat mortal o femeie care mergea pe trotuar, după care a fugit de la locul faptei. Fiul fostului magistrat conducea cu viteză și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Fiul președintei Judecătoriei Novaci a fost condamnat în primă instanță la 4 ani, 6 luni și 20 zile de închisoare, pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Anul trecut, pe 19 august, Mihai Dafinescu a lovit mortal cu mașina o femeie de 52 de ani din Novaci, care se întorcea acasă de la muncă, însoțită de fiul ei adolescent. Bărbatul a fugit de la locul accidentul și s-a predat a doua zi la poliție, scrie gds.ro.
"Dispune condamnarea inculpatului Dafinescu Mihai, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare (…) dispune condamnarea inculpatului Dafinescu Mihai, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. Dispune contopirea celor două pedepse mai sus aplicate inculpatului și stabilește pedeapsa rezultantă finală de executat pentru inculpatul Dafinescu Mihai, la 4 ani, 6 luni si 20 zile închisoare", conform Judecătoriei Craiova.
În plus, instanța i-a interzis să mai conducă autovehicule timp de 2 ani de la executarea pedepsei și a menținut măsura arestului la domiciliu.
"Constată că latura civilă face obiectul dosarului nr. 23884/215/2021 al Judecătoriei Craiova, în urma disjungerii din prezenta cauză. în temeiul art. 274 alin.l Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 15.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat", potrivit sentinței Judecătoriei Craiova.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.