MENIU

Explozie GPL Crevedia: DNA a deschis două dosare penale pentru abuz în serviciu

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, luni, că s-a sesizat din oficiu și a deschis două dosare în legătură cu autorizarea stației GPL de la Crevedia. Dosarele sunt „in rem”, în acest moment nicio persoană nu are calitatea de suspect.

Dosarele au ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia.

Unul dintre dosare i-ar viza pe angajații ISU care au făcut controlul la stația GPL în anul 2020.

Procurorii au început să ridice documente de la mai multe instituții: ISU, primărie, prefectură, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Registrul Comerțului, potrivit acelorași surse.

"Pe rolul Direcției Naționale Anticorupție au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii.

Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.

Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală", informează DNA, într-un comunicat.