Patronul Fermei Dacilor, dus la reconstituirea tragediei. Dinicu se află în arest la domiciliu alături de 2 martori cheie
A început în urmă cu puțin timp reconstituirea la ferma dacilor, unde 8 oameni și-au pierdut viața. Acolo este și Dinicu, care și-a angajat o adevărată echipă de experți pentru a le demonstra anchetatorilor ipoteza lui, că focul a fost pus la fermă din exterior de o mână criminală. Între timp a ieșit la iveală și o eroare majoră în cazul dosarului “Ferma Dacilor”! Cornel Dinicu a fost plasat în arest la domiciliu în același loc cu fiul și soția acestuia, deși nu are voie să vorbească cu ei, fiind amândoi martori în acest dosar.
Potrivit surselor Realitatea Plus, avocatul lui Cornel Dinicu a cerut ca patronul de la Ferma Dacilor să aibă posibilitatea să comunice cu soția sa, care locuiește în aceeași casă, deși restricția este impusă chiar prin măsura arestului la domiciliu.
Patronul de la Ferma Dacilor a scăpat de arestul preventiv. Judecătorii au decis să îl plaseze în arest la domiciliu
Dacă nu primește această permisiune, patronului a cerut să fie mutat, cu domiciliul, chiar la Ferma Dacilor din Tohani.
Pe de altă parte, dacă se dovedește că Dinicu nu respectă restricțiile impuse de măsura arestului la domiciliu, acesta riscă să se întoarcă în spatele gratiilor.