MENIU

Doi traficanți de droguri din București, prinși după luni de căutări

Cei doi aveau pedepse semnificative pentru trafic

Doi traficanți de droguri de mare risc, un bărbat și o femeie, au fost prinși de polițiștii din București, după luni de căutări, Cei 2 se sustrăgeau executării unor pedepse si fuseseră dați în urmărire.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate.

 

"În acest context, la o intersecție din Sectorul 3, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 46 de ani, urmărit național și internațional, pe numele căruia Tribunalul București a emis, la data de 15 iulie 2022, un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 3 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

De asemenea, în aceeași zonă, a mai fost depistată o femeie, în vârstă de 33 de ani, urmărită național, pe numele căreia Tribunalul București a emis, la data de 8 februarie 2023, un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnată la o pedeapsă de 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar, iar femeia în arestul Poliției Capitalei," a transmis instituția.

 

Mai multe articole despre:
traficanti prinsi bucuresti dati in urmariere