MENIU

DNA în vămi. 14 poliţişti de frontieră şi 12 vameşi, audiaţi în urma percheziţiilor

Procurorii DNA a început „curățenia” în vămile din nordul țării, cele de la granița cu Ucraina. La audieri au fost aduși 14 poliţişti de frontieră şi 12 vameşi, în urma percheziţiilor în peste 30 de locaţii, dintre care cinci erau puncte de trecere a frontierei.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei de marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost 31 de percheziţii în judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor, dintre care cinci la puncte de trecere a frontierei, restul la domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare au precizat că vizaţi în acest caz ar fi lucrători din punctele de frontieră Borş, Stânca-Costeşti, Albiţa, Oancea, Sculeni pentru fapte de luare de mită.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021 - septembrie 2022", se arată în comunicatul DNA, scrie Agerpres.

Percheziții de amploare în vămi: Sunt vizați polițiști de frontieră și vameși! - Șpagă între 20 și 250 euro 

Percheziții la Vama Albița și la alte treceri vamale din zona Moldovei. Lucrătorii DGA și procurorii de la DNA au descins în punctulele de trecere al frontierelor, marți dimineață. Sunt vizați vameși și polițiști de frontieră.

Mai multe articole despre:
dna vamesi politie frontiera vamesi corupti