DECLARAȚIA zilei. Suspect, în timp ce era ridicat de mascaţi: „Băi, chem Poliţia!” VIDEO
Oamenii legii au demarat o acţiune de amploare în toată ţara pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate. La una din percheziţii, efectuate la o adresă în judeţul Giurgiu, un suspect îi ameninţă pe "mascaţi" că va chema Poliţia.
Procurorii DIICOT şi Poliţia Română, cu sprijinul Jandarmeriei, efectuează miercuri dimineaţa o acţiune de amploare în toată ţara pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane şi de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranţi, criminalitate informatică, trafic de droguri şi infracţiuni împotriva patrimoniului cu consecinţe deosebit de grave.
La una din percheziţii, efectuate la o adresă în judeţul Giurgiu, un suspect îi ameninţă pe "mascaţi" că va chema Poliţia.
"Linişteşte-te, mâinile la spate! (...) Vine avocatul, calmează-te, te rog!", îi spune un poliţist bărbatului, în timp ce colegii săi îl culcă la podea şi îi pun cătuşele.
„Băi, chem Poliţia”, le răspunde suspectul „mascaţilor”, conform unei înregistrări video publicate de DIICOT.
În cadrul operaţiunii realizate la nivel naţional, procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii vor pune în executare 457 de mandate de percheziţie domiciliară şi 367 de mandate de aducere.
"Acţiunea relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracţiunile de trafic de persoane şi de minori, precum şi orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, parte a eforturilor autorităţilor române de aplicare a legii, de a combate în mod eficient acest fenomen infracţional", precizează DIICOT într-un comunicat de presă.
Totodată, sunt vizate şi grupuri infracţionale implicate în săvârşirea altor fapte aflate în competenţa de investigare a DIICOT, care au activat pe teritoriul naţional sau cu componentă transfrontalieră.