Fostul mare fotbalist Dănuţ Lupu, condamnat la închisoare cu executare. Mai poate scăpa de pedeapsă?
Fostul mare fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Instanța a decis că el trebuie să execute 7 luni şi 10 zile, din cauza abaterilor repetate în trafic. Lupu a fost prins în mai multe rânduri fără permis, în condițiile în care acesta i-a fost anulat cu mai bine de 20 de ani în urmă
Decizia judecătorilor a fost contestată și fostul fotbalist de la Dinamo și Rapid așteaptă acum recursul.
Fostul mare fotbalist care a făcut parte din „Generația de Aur” a primit o veste șoc din partea judecătorilor.
La începutul lunii februarie, judecătorii din Cornetu l-au condamnat la șase luni de închisoare cu executare pentru că a condus fără permis și au revocat o condamnare mai veche. La această pedeapsă au mai adăugat sporul de o treime, ceea ce a însemnat un plus de o lună și 10 zile. Decizia nu este definitivă, iar fostul internațional a declarat recurs.
Nu este prima oară când Dănuț Lupu are probleme cu legea din România. În anul 2005 a fost surprins de polițiști la volanul unui autoturism care avea numere false de înmatriculare și, în plus, făcuse obiectul unui dosar penal.
Și tot în același an a avut o problemă și la aeroportul „Henri Coandă”. Autoritățile au susținut că fostul fotbalist ar fi încercat să intre în țară cu 80.000 de euro pe care nu i-ar fi declarat. Cea mai mare parte din această sumă era ascunsă într-o cutie de pantofi care se afla în cala avionului cu a călătorit de la Roma la București. Lupu s-a apărat atunci spunând că cei de la vamă nu l-au întrebat dacă are ceva de declarat, așa cum spunea legea. Fostul fotbalist avea încă 10.000 de euro și în buzunare.
Lupu a mai făcut închisoare în anii \"90, pe când juca în Grecia, pentru legăturile pe care le avea cu o bandă de hoți români.
Dănuț Lupu are 56 de ani și a jucat Dunărea CSU, Dinamo, Panathinaikos, Korinthos FC, OFI Creta, Rapid, Brescia și Hapoel Tzafririm Holon. Cu echipa din Ștefan cel Mare a câștigat titlul și Cupa României în sezonul 1989 -1990, iar cu Rapid a luat titlul și Supercupa României în 1998-1999. În echipa națională a jucat în 14 partide.