Dani Mocanu, cercetat pentru tentativă de omor
Dani Mocanu este cercetat pentru tentativă de omor. Este decizia procurorilor din Argeș care au preluat cercetarea penală asupra cântărețului de manele și a grupului său care a bătut cu bestialitate un bărbat într-o benzinărie din Pitești. Potrivit primelor investigații, oamenii legii au constatat că loviturile încasate de victimă ar fi putut duce la deces.
Ancheta care îi vizează pe Dani Mocanu și a grupului său de bătăuși a fost extinsă la tentativă de omor.
După ce oamenii legii au văzut imaginile cumplite cu bărbatul trântit la pământ și lovit cu pumnii, picioarele și bâtele, procurorii au decis să înceapă urmărirea penală a agresorilor.
Totul a fost surprins de camerele de supraveghere, dar și un martor a văzut bătaia cruntă. În imagini se vede cum Dani Mocanu și câțiva prieteni de-ai lui țin victima imobilizată în timp ce alți doi indivizi îl lovesc cu bâtele.
Inițial, polițiștii argeșeni s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal. Victima s-a dus singură la spital cu răni grave, iar cel mai probabil de teamă, a ales să nu depună plângere împotriva lui Dani Mocanu și a anturajului său.
Dani Mocanu are 29 de ani și este cunoscut pentru numeroase scandaluri de-a lungul carierei și s-a ales cu mai multe dosare penale pentru amenințări, tulburarea ordinii și liniștii publice, port de arme, constituirea unui grup infracționeal organizat, dar și trafic de persoane.