MENIU

Cum vrea să scape de pușcărie interlopul Fane Vancică, după ce și-a bătut amanta. Atac fără precedent la adresa Justiției

Interlopul Fane Vancică/ Arhivă foto

Atac fără precedent la adresa justiției! Interlopul Cami Niță, zis Fane Vancică, încearcă să își spele cazierul după ce a fost trimis în judecată într-un dosar de crimă organizată. Individul are în spate mai multe procese, printre care și cel în care este acuzat că și-a maltratat amanta. De teamă că ar putea să petreacă ani de zile în spatele gratiilor, interlopul a apelat la mai multe căi extraordinare de atac pentru a obține modificarea sau chiar anularea condamnării. Urmează informații cu un puternic impact emoțional! 

Pentru că și-a lovit cu bestialitate amanta cu picioarele, iar apoi a postat înregistrările șocante pe internet, Fane Vancică a primit trei ani și trei luni de pușcărie. Polițiștii l-au prins în aeroportul Otopeni când ar fi încercat să fugă din țară. După ce va fi eliberat, nu are voie nici măcar să se apropie de femeie și instanța i-a interzis să facă orice fel de postări pe rețelele de socializare.

Șocant este că individul nu are nicio remușcare pentru că și-a bătut amanta. În fața anchetatorilor, a susținut că a fost un incident minor și că în opinia lui, „toți bărbații își bat femeile”.

Celălalt dosar, în care Vancică este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune și contrabandă cu țigări este aproape de final. Interlopul a înțeles că sentința din procesul cu amanta i-ar putea aduce și mai multe zile după gratii, așa că a cerut să nu mai figureze ca recidivist și vrea o rejudecare a cazului.

Dacă magistrații îi vor da dreptate, Fane Vancică ar putea obține chiar o reducere a perioadei de arest. Potrivit surselor, judecătorii se vor pronunța în procesele deschise de interlop pe 21 martie. 

Citește și Interlopul bătăuș sfidează legea din libertate: Fane Vancică se dă bolnav psihic pe TikTok - MESAJUL transmis "fanilor" - VIDEO

Mai multe articole despre:
puscarie interlop fane vancica amanta bataie