Crimă Mehedinți. Tânărul de 27 de ani care și-a ucis mama era în SEVRAJ! Detalii năucitoare din anchetă
Tânărul de 27 de ani din Drobeta Turnu Severin care și-a ucis mama în vârstă de 54 de ani în urma unui scandal care ar fi pornit, se pare, de la bani, se afla în sevraj, conform procurorilor, care l-au reținut pentru 24 de ore.
Femeie a fost ucisă în apartamentul său, iar principalul suspect este fiul acesteia, un tânăr de 27 de ani, cunoscut drept consumator de droguri.
Apropiații tânărului spun că acesta s-ar droga din adolescență, potrivit HotNews.ro. După divorțul părinților a rămas cu mama lui, care avea în Drobeta Turnu Severin un magazin cu rochii de mireasă. Cei doi s-ar fi certat frecvent din cauza banilor.
După ce și-ar fi ucis mama, bărbatul a plecat cu mașina într-un sat din apropiere la tatăl și fratele său, le-ar fi povestit ce a făcut, iar aceștia au sunat la 112.
„A fost găsit pacientul agitat, când au urcat în casă, împreună cu poliția. Au găsit-o decedată pe mama persoanei agitate. Decesul survenise mult mai devreme decât momentul intervenției echipajului cu medic pentru a putea face resuscitare”, a declarat medicul Eleodor Mihuț de la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți.
Procurorii care anchetează cazul spun că teribila crimă s-ar fi produs pe fondul consumului de droguri și aflat în stare de sevraj.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de omor.