MENIU

Constantin Niță cere eliberarea condiționată. Planul fostului ministru al Energiei de a scăpa din închisoare

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență, cere pentru a treia oară eliberarea condiționată.

Ultima astfel de cerere a fost respinsă în vara acestui an de Tribunalul Harghita. 

Planul lui Niță de a fenta legea. Ce a declarat în instanță

Pe 25 noiembrie 2022, Înalta Curte l-a trimis la pușcărie pe fostul ministru, după ce îi ceruse afaceristului Tiberiu Urdăreanu un comision dintr-un contract bănos de la Primăria Iași. 

Până în prezent, fostul ministru nu a reușit să-i convingă pe judecători că s-a îndreptat, ba, din contra, a reușit să-i „supere” după ce a susținut în cerere că pe timpul detenției a vizitat obiective culturale, a vizionat filme și și-a mărturisit păcatele la preotul închisorii. 

Judecătorii au explicat în motivare că asemenea activități nu presupun un efort deosebit, find mai degrabă modalități de relaxare, decât o demonstrație că s-a îndreptat.