Cătălin Predoiu, discuții cu experții Comisiei Europene: "Am susţinut în mod constant un mecanism privind statul de drept ”
Cătălin Predoiu, Ministrul Justiției, s-a întâlnit luni, 15 iunie 2020, în format videoconferință cu experții Comisiei Europene în cadrul Mecanismului european privind statul de drept și al Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Experții Comisiei au prezentat contextul noului Mecanism european privind statul de drept, care va permite menținerea unui dialog continuu între Comisie și autoritățile din statele membre UE, cunoașterea situației din teren în toate statele membre, prevenirea și detectarea unor eventuale aspecte problematice privind statul de drept.
Ministrul Justiției a prezentat ultimele evoluții înregistrate în domeniul justiției (numirile la vârful parchetelor, măsurile luate în vederea asigurării continuității activității judiciare în timpul pandemiei COVID-19, perspectivele în privința legilor justiției și a politicilor publice din domeniul justiției). Răspunzând la întrebările punctuale formulate de experții Comisiei, Ministrul Justiției a prezentat viziunea sa referitoare la rolul Ministerului Justiției în procesul legislativ din România, calitatea legislației, resursele umane din sistemul judiciar. Nu în ultimul rând, Ministrul Justiției a reiterat angajamentul Ministerului Justiţiei pentru îndeplinirea obiectivelor Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Participanții la discuții au agreat că există conexiuni strânse între cele două mecanisme și ambele tratează pe fond (chiar dacă pornind de la contexte diferite) aspecte ce țin de respectarea statului de drept. De aceea, a mai precizat Ministrul Justiţiei, trebuie evitate paralelismele de monitorizare în cazul ţării noastre şi insistat pe nevoia unor standarde uniforme privind funcţionarea Justiţiei în toate statele membre UE, în acord cu valorile fundamentale care definesc şi stau la baza Uniunii Europene, a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie construit prin instrumentele comunitare şi naţionale: drepturile omului, regula de drept, independenţa justiţiei.
Ministrul Justiției a reiterat întreaga deschidere de a continua dialogul onest şi pragmatic cu partenerii europeni, atât în cadrul noului Mecanism european privind statul de drept, cât și de-a lungul procesului de promovare a politicilor și legilor din sfera justiției (Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, GRECO).
„Am susținut în mod constant un mecanism privind statul de drept care să fie aplicabil tuturor statelor membre UE și care să evite paralelismele de monitorizare. Un asemenea mecanism este o necesitate pentru a ne asigura că standarde uniforme privind statul de drept sunt respectate în teren în întreaga Uniune, în toate statele membre. Dezbaterea publică inerentă procesului legislativ, transparența procesului decizional, drepturile omului, libertatea presei, independența justiției sunt standarde indispensabile în toate statele membre”, a declarat Ministrul Justiției.