MENIU

Baron al tăierilor ilegale de lemn din pădurile României, trimis în judecată

Taieri ilegale de arbori

Un mare baron al tăierilor ilegale de păduri a fost trimis în judecată. Proprietarul unei firme de exploatări din Alba este acuzat pentru tăierea a peste 700 de arbori din proprietatea statului. Mai mult, ar fi falsificat sute de avize pentru a sustrage buștenii. 

Emil Nistor, proprietarul unui SRL din județul Alba, este acuzat că a tăiat ilegal peste 720 de arbori, paguba fiind estimată la circa 460.000 de lei.

Afaceristul este acuzat și de fals în sute de documente prin care să creeze o aparență de legalitate pentru traficul de lemn.

Infracțiunile s-ar fi produs pe raza Ocolului Silvic Voineasa, din județul Vâlcea.

Nistor mai este judecat, într-un alt dosar, pentru dare de mită, după ce a dat bani unui angajat de la Drumurile Naționale în scopul deszăpezirii unui tronson din Transalpina astfel încât să poată exploata un lot de pădure.