Bărbat încătușat și lovit în cap cu picioarele de polițiști. Scene șocante filmate la Cluj - VIDEO
Scene revoltătoare surprinse la Cluj. Trei agenți au fost filmați în timp ce lovesc cu picioarele în cap un om încătușat. Incidentul a avut loc în grădina unui bloc, iar un locatar a surprins întreaga scenă halucinantă. În timpul în care agenții încercau să îi pună cătușele, bărbatul se zbătea și țipa de durere. În acel moment, polițiștii l-au lovit de câteva ori cu picioarele în zona capului.
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional.
În scenele filmate de la fereastra unui bloc din apropiere și distribuite pe rețelele de socializare se observă un bărbat, aflat în stare de ebrietate, pus la pământ de polițiști, pentru că ar fi făcut scandal la fața locului. Ca să îl calmeze, agenții l-au lovit cu picioarele în cap, deși era imobilizat la sol.
În scurt timp, un alt agent calcă pe cap victima, care țipă de durere.
În cele din urmă, bărbatul aflat în stare de ebrietate a fost dus la secție. Imaginile surprinse de martor au ajuns pe rețelele de socializare unde au strâns numeroase reacții negative la adresa agenților violenți.