Avocații Elenei Udrea au cerut ÎICCJ încetarea procesului în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu
Avocații Elenei Udrea au cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție încetarea procesului penal în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu în alegerile prezidențiale din anul 2009, pe motiv că faptele s-au prescris. Și ceilalți inculpați din dosar au solicitat același lucru, cu excepția Ioanei Băsescu, fiica fostului președinte, care a cerut continuarea judecății.
La rândul său, procurorul de ședință a cerut majorarea pedepselor, după ce s-a refuzat suspendarea procesului până la o pronunțare a Curții Europene de Justiție cu privire la aplicarea deciziilor CCR, potrivit RADOE.
ICCJ a amânat o hotărâre pentru 16 martie. În urmă cu doi ani, Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel București la opt ani de închisoare pentru instigare la luare de mită și spălarea banilor, iar Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare pentru instigare la delapidare și la spălarea banilor.
Curtea de Apel București a condamnat-o, în martie 2021, pe fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecată privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009.
Potrivit DNA, în decembrie 2009, Ioana i-ar fi cerut directorului de la Oil Terminal, Silviu Wagner, să achite ”o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an”.
Elena Udrea este în prezent în penitenciarul Târgşor, în urma condamnării ei la şase ani de închisoare într-un alt dosar, Gala Bute,