MENIU

Andrei Gușă: Și dacă moștenitorii lui Țiriac ar fi chiar nepoții bătrânilor securiști?! 30 de viitori “securici” multimilionari

Andrei Gușă

Invitat în emisiunea „România suverană”, realiuzată de Alexandra Păcuraru de Realitatea Plus, Andrei Gușă susține că miliardarul Ion Țiriac este un om care "se remarcă prin ipocrizie și nonșalanță, parcă menite să camufleze piesele lipsă din puzzle-ul poveștii lui de viață".

"O poveste falsă per ansamblu, dar mai peste tot înflorită de presa „cuminte” de la noi din țară. Unele fire narative sunt chiar suprarealiste, pot fi demontate cu ușurință până și de un copil care urmează școala generală. În analiza pe care v-o propun azi, găsiți unele dintre argumentele care confirmă afirmația de mai sus, subsumate devoalării statutului de „cel mai vechi securist din România”, care atârnă greu la gâtul lui Ion Țiriac, scrie Andrei Gușă, într-un editorial pentru Solid News

 

"Unii colegi (respectabili) din presă chiar întreabă retoric și public de unde provine agitația, cumva neîndreptățită (zic ei) pe marginea subiectului Țiriac- informator-securist. Că doar octogenarul nu intenționează să candideze niciunde, iar dac-ar vrea, îl împiedică vârsta. Ei bine, pentru mine motivul este unul simplu, clar ca lumina zilei, dar doar pentru cei care au urechi să audă și ochi să vadă. Zilele trecute, la venerabila sa vârstă de 83 de ani, Ion Țiriac a șocat România: a afirmat că nu are 3 copii/moștenitori, ci 33! Adică “33 – 3 = 30” de copii/moștenitori din flori.

 

Că presa aservită sau deprofesionalizată a evaluat informația de bună, luând ca de fiecare dată lumină de la bătrânul Țiriac, nu diminuează cu nimic enormitatea pe care acesta din urmă a afirmat-o. Nu cinci, nu zece, nu cincisprezece. Nici mai mult nici mai puțin de 30 de copii din flori. Sau, viitori moștenitori din flori … Ei bine, într-un mediu normal această afirmație gogonată a lui Țiriac ar trebui să dea de gândit oricărui jurnalist serios. Pentru mine e oricum clară senzația cum că acest domn în vârstă intenționează (pentru a n-a oară) să ne ia de proști. De ce? Haideți să contextualizăm, iar răspunsul se va oferi de la sine.

 

Cine moștenește averea miliardarului Dan Petrescu?

 

Relația dintre Ion Țiriac și Dan Petrescu, miliardarul mort în accident aviatic, este veche și binecunoscută. Una dintre multele atestări ale acestei relații bine-închegate (încă dinainte de 89!) vine de la Eugen Mihaescu:

 

„Uite ce te sfătuiesc eu, Ioane. (n.r. Eugen Mihaescu către Ion Țiriac. Context – Revoluția din 1989) Încarcă un camion cu medicamente de primă necesitate, antibiotice, aspirină și unul cu banane și portocale și trimite-le la Timișoara, că precis au nevoie de ele.

 

Chiar așa a și făcut: l-a trimis pe omul lui, Dan Petrescu, viitor miliardar, cu cele două camioane și apoi, de îndată ce s-a mai liniștit situația, a fost printre primii <<întreprinzători>> care s-au arătat la București, aducând cu el mici daruri pentru Tache, un aparat de radio și un dictafon, jucărele asemenea oglinjoarelor și mărgelelor pe care le duceau exploratorii triburilor pierdute în jungla africană.” Eugen Mihăescu –„ Între linii”

 

Ei bine, Dan Petrescu a decedat în data de 3 octombrie 2021 alături de întreaga sa familie, într-un accident de avion ciudat, care ridică multe semne de întrebare. De ce spun asta? În primul rând, vorbim despre avionul personal a lui Dan Petrescu, acesta din urmă fiind pilotul. În al doilea rând, avionul s-a prăbușit la doar 3 minute după decolare. În al treilea rând, cutia neagră a fost inoperabilă (!). În al patrulea rând, avionul era aproape nou, doar șase ani vechime. Și lista întrebărilor poate continua. Să-i odihnească Dumnezeu! Așadar, să ne întoarcem la ale noastre. Se pare că Dan Petrescu agonisise o avere de trei miliarde de euro, multe dintre afacerile sau proprietățile sale fiind conectate si cu ale lui Țiriac. În urma accidentului, averea lui Dan Petrescu a rămas însă fără nici un moștenitor legitim. Cunoscând câteceva din agitațiile subterane legate de tranșarea moștenirii lui Petrescu, dar și faptul că Ion Țiriac are (sau a fabricat) niște documente ce l-ar îndreptăți asupra moștenirii, am dedus că cei 30 de moștenitori inventați ai lui Țiriac ar avea legătură cu asta. Poate greșesc, dar poate nu.

 

Să refacem așadar firul logic. Ion Țiriac și Dan Petrescu au avut o relație închegată de peste 40 de ani, aceștia fiind „combinați” în mai toate afacerile. Amândoi au colaborat cu fosta securitate, aceasta fiind pârghia principală prin care s-au îmbogățit, foștii securiști i-au protejat mereu după 1989 sau le-au deschis porțile unor afaceri profitabile. Dar cum să-i ajute bătrânii, lacomii și viclenii securiști fără să-și ia partea leului?! Așadar, pentru mine există prezumția rezonabilă cum că o bună parte din averile lui Țiriac și Petrescu (peste patru miliarde de euro, parcă din nimic!) sunt de facto banii vechii securități, prin reprezentanții ce mai sunt în viață sau pot emite pretenții succesorale. Și atunci vine întrebarea cheie: dacă regretatul Dan Petrescu nu mai are moștenitori legitimi, iar Țiriac va prelua și activele lui, nu cumva prin inventarea celor încă 30 de copii/moștenitori ai lui Țiriac se va asigura transferul de proprietăți chiar către bătrânii securiști sau urmașii lor? Adică acești 30 de copii născuți parcă din spuma mării să fie chiar nepoții/urmașii securiștilor care i-au ajutat pe Țiriac și Petrescu să își construiască averile, securiști care bineînțeles că-și revendică acum părțile! Bunul simț ne zice că există acest dubiu. Altfel, de ce ar risca Țiriac la vârstă de 83 de ani această abordare infamantă? El, care ține atât de mult la imaginea lui de „miliardar din tenis care ne ajută pe noi, bieții români”. (sic!) Și asta chiar la un an după moartea prietenului său Petrescu. De ce nu și-ar fi recunoscut copiii ilegitimi/moștenitorii acum doi ani, noua ani, două zeci de ani? L-au lovit într-o dimineață, ca din senin, mustrările de conștiință? Așadar, aceasta e ipoteza mea legată de tevatura din jurul lui Țiriac din ultima vreme, faptul că noi i-am publicat angajamentul cu fosta Securitate ar fi fost trecut cu vederea, ca și alte gogomănii de-ale octogenarului miliardar, dacă nu ar fi vorba și despre mulți bani. Restul aberațiilor pe care le înșiră Țiriac sau apărătorii lui, să le treceți în categoria de “povești de adormit copiii surzi englezi”.

 

P.S. Țiriac a declarat ieri, răspunzând enervat unei întrebări lansată de Marius Ghilezan, că „a fost într-adevăr informator al Securității, dar în folosul și pentru binele României”. Și că „toată lumea era informator în perioada aceea”. Bunicii și părinții mei nu au fost informatori. Și nici alte zeci de milioane de părinți și bunici nu au fost informatori. Dar după acest răspuns, (mai toată) presa a zâmbit sfios și a stat în banca ei, cu excepția Realitatea Plus și GOLD FM. Așa că lansez următoarea întrebare deranjantă: dragi cățeluși de presă, primiți măcar bani de la Țiriac pentru a face pe proștii? Sau sunteți proști pe gratis?" a scris Andrei Gușă într-un editorial Solid News.

Mai multe articole despre:
tiriac securitate gusa tate