MENIU

Anchetă uriașă la Teleorman, în cazul asistentului de ambulanță reclamat că ar fi abuzat sexual o adolescentă

Ambulanță, foto ilustrativ

Anchetă de amploare la Serviciul de Ambulanță Teleorman, în cazul asistentului medical reclamat că ar fi agresat sexual o tânără de 17 ani, sub pretextul că o consultă. Poliția cercetează acest caz după ce mama adolescentei a depus plângere, însă bărbatul susține că este vorba de o proastă înțelegere a procedurilor medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat în acest caz.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Teleorman, mama adolescentei spune că minora de 17 ani avea simptome de răceală şi reclamă faptul că asistentul a dezbrăcat-o pe fată şi a pipăit-o în zona intimă. În cursul zilei de joi, adolescenta a fost supusă și unei expertize medicale la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Teleorman.

Potrivit familiei, asistentul i-ar fi pus fetei întrebări legate de viața sexuală, iar apoi a dat-o jos din ambulanţă şi a scris pe fişa de intervenţie că este vorba de o infecţie urinară.

În replică, bărbatul spune că este vorba de o proastă înțelegere a procedurilor medicale, pentru că simptomele reclamate de tânără necesitau un consult in zona genitală, iar înainte de a face această investigație i-ar fi cerut tinerei acordul.

Polițiștii și cadrele medicale vor analiza și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din interiorul ambulanței, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.