MENIU

Dosar penal și dublă anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu, după ce un pacient a căzut de la etajul 3

Foto ilustrativ

Anchete la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, după ce un pacient a căzut, în urmă cu două zile, de la etajul trei al Secției de Neurochirurgie. Ulterior, a fost operat, iar acum este intubat în secția de Terapie Intensivă. 

Unitatea medicală precizează că incidentul s-a întâmplat în seara de 1 iunie, iar pacientul fusese internat cu o zi în urmă, cu o plagă fronto-parietală dreaptă, care a fost suturată în cadrul unității de primiri urgențe, potrivit Rador.

 

Examenul tomografic a evidențiat și fisurarea cutiei craniene, astfel că bolnavul a fost dus în Secția de Neurochirurgie.

 

Spitalul subliniază că, în momentul prezentării la spital și atunci când a fost internat, pacientul era perfect conștient, cooperant, nu era agitat psihomotor și nu consumase alcool.

 

Şi la vizitele din timpul zilei, pacientul era într-o stare bună, comunicativ și fără semne de agitație psihomotorie, care să determine măsuri speciale. 

 

Poliția a anunțat că va face verificări, pentru că nu a fost sesizată în legătură cu accidentul grav.