Tinerii evadați din arestul IPJ Vrancea, reținuți. Mobilizare impresionantă de forțe pentru prinderea lor
Cei doi tineri doi tineri, de 17 şi 22 de ani, care au evadat, joi seara, din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea au fost depistaţi de poliţişti în zona Pieţei Moldova din Focşani, a informat poliţia.
"Peste 200 de poliţişti şi 50 de jandarmi au fost mobilizaţi, joi seara, pentru căutarea celor doi tineri care au evadat din arestul IPJ Vrancea. Oraşul a fost închis, s-au organizat filtre în tot judeţul, fiind alertate şi judeţele limitrofe. De asemenea, la acţiunile de căutare participă şi doi câini de urmă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Alerta în județul Vrancea. Poliția a format filtre pe arterele importante, după ce 2 tineri au evadat, joi seară, din arestul Poliției Județene Vrancea. De asemenea, oamenii legii fac apel ca cei care i-au văzut sau au informații să sune la 112.
Cei doi sunt George Palade, de 22 de ani, domiciliat în Panciu, îmbrăcat cu pantalon gri de trening, geacă de fâş înscripţionată Hugo Boss, şi Aurel Zaharia, de 17 ani, domiciliat în comuna Năruja, îmbrăcat cu trening de culoare neagră, cu glugă.
”Poliţiştii vrânceni au demarat căutările pe raza întregului judeţ, fiind organizate echipe de căutare, în vederea depistării cât mai rapide a acestora. Persoanele care pot să ofere informaţii care să conducă la depistare sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112”, a arătat sursa citată.